Acasa Game Produse Tubulatura textila Mod de functionare

Mod de functionare

 

Difuzie/Inductie/Mixt

Difuzia aerului prin materialul textil permeabil genereaza o viteza foarte mica (0,01-0,5m/sec) la suprafata tubulaturii, chiar la debite foarte mari, ca urmare a marimii apreciabile a suprafetei de transfer. Comportamentul este specific pentru “displacement ventilation” si “low impulse ventilation”.


Rezultate excelente se obtin in situatiile cand se folosesc debite mari si foarte mari de aer (in numeroase industrii, pentru diluarea noxelor sau preluarea degajarilor de caldura) sau cand temperatura aerului tratat este foarte scazuta (si apare o componenta suplimentara de natura termica a vitezei descendente).


Solutia general aleasa este de utilizare a unor materiale textile tesute diferit, astfel incat se obtin permeabilitati diferite in functie de densitatea tesaturii. Dezavantajele principale: debitul refulat nu este exact cel disponibil (deoarece permeabilitatile difera in trepte, nu liniar) + o colmatare mai rapida a difuzorului textil.

Prihoda s.r.o foloseste o tehnologie speciala (protejata printr-un patent international): microperforarea cu un fascicul laser a unei tesaturi cu permeabilitate minima : o parte din aer difuzeaza prin tesatura, iar diferenta pana la debitul dorit prin gauri minuscule realizate controlat (ca numar si pozitie). Debitul este exact cel nominal (deosebit de importat mai ales pentru instalatii frigorifice), intretinerea mai redusa si exista posibilitatea directionarii aerului distribuit.


Inductia se obtine cand jeturi cu viteza mare de aer tratat antreneaza si se amesteca cu aerul din incinta. Rezulta o temperatura uniforma atat in plan orizontal, cat si in plan vertical (reducand stratificarea termica).

Determinari experimentale au evidentiat ca debitul de aer antrenat este de 10-20 ori mai mare decât cel introdus. Chiar cu debite mici se poate asigura uniformitatea termica foarte buna si o distributie constanta pe toata lungimea tubului. Rezulta economii energetice si de investitie si se poate elimina tubulatura de aspiratie

Pentru a obtine acest efect se realizeaza randuri paralele de perforatii (cu diam de 4-12mm) intr-un material impermeabil. Corecta dimensionare a perforatiilor si a pozitiei acestora (in functie de temperaturi, presiune statica, debit si pozitia in spatiu) asigura confortul termic in zona de lucru (uniformitate termica si lipsa curentilor de aer).
Spre deosebire de alti producatori, care realizeaza decuparea perforatiilor prin metode mecanice, Prihoda s.r.o foloseste masini automate cu comanda numerica de taiere cu un fascicul laser. Diametrul perforatiilor este riguros egal cu cel calculat, iar pozitionarea este realizata cu o precizie milimetrica, asigurand obtinerea efectelor dorite. In plus, calitatea perforatiilor este net superioara si exista si posibilitatea decuparii in materiale tesute permeabile.
    Inductia obtinuta permite instalarea tubulaturii la inaltimi mari, specifice aplicatiilor industriale, cu reducerea stratificarii termice si folosirea eficienta a incalzirii cu aer cal

Tubulatura textila PRIHODA permite combinarea perfecta a avantajelor celor doua metode : difuzia aerului racit (vara) pentru evitarea curentilor termici in zona de lucru si inductia puternica a aerului incalzit (iarna) pentru obtinerea unei temperaturi uniforme si a destratificarii termice, rezultand difuzorul textil tip Membrana.

 

 

 


                                                                      MOD INCALZIRE                                             MOD RACIRE

    Se apeleaza la aceasta solutie atunci cand cerintele impun folosirea aceluiasi sistem pentru incalzire cat si pentru racire. Pentru ca sistemul sa aiba o eficienta ridicata distributia aerului in cele doua situatii terbuie sa fie diferita. Aceasta problema se rezolva printr-o  membrana impermeabila foarte usoara, cusuta in interiorul tubului pe generatoare si actionata de un servomotor. Cand sistemul functioneaza in regim de racire, membrana „adera” la partea inferioara a tubulaturii astfel aerul difuzand prin partea superioara fara a produce curenti termici in zona de lucru si invers in modul incalzire debitul de aer fiind refulat prin perforatiile dispuse la partea inferioara a tubului.


 

Cerere de oferta